Summer’s over

https://www.youtube.com/watch?v=BeRW-U5bP_8

Câte cuvinte nu pot spune despre vara asta. A fost de neuitat. A fost cea mai frumoasa vară din viaţa mea. Nu pot spune că nu am întâmpinat dificultăţi, însă au predominat lucrurile bune.

Mă aflu in cea mai frumoasă perioadă. Sunt fericită. Indrăgostită chiar. Până peste urechi. Persoana care îmi este alături scoate tot ceea ce este mai bun din mine şi îi sunt recunoscătoare pentru asta. Anyway, ăsta nu este un articol despre el, deşi ar merita unul la cât de grozav este, ci este un articol în care îmi rezum eu vara.

Vara aceasta am încercat lucruri pe care nu le-am mai făcut până acum. M-am dat cu parapanta, am facut trasee pe care nu le-am mai facut vreodată. Am fost la Braşov, Poiana Braşov, Cheile Râşnoavei, Cheile Grădiştei, Bran, Moeciu, Buşteni, Platoul Bucegi, Sighişoara, Tîrgul Secuiesc, Poiana Sărata şi nu în ultimul rând, am fost in

locul meu preferat, Slănic Moldova, cu persoana mea preferată.

Am văzut locuri minunate. Mă consider norocoasă că am putut vizita toate locurile astea. Cel mai mult m-au impresionat Canionul 7 scări şi zborul cu parapanta. Am trăit nişte senzaţii pe care imi doresc să le trăiască oricine are ocazia să treacă pe acolo.

Excursiile pe care le-am făcut vara asta m-au făcut să simt că trăiesc într-adevăr. M-au făcut să uit de toate problemele cotidiene şi de plictiseala pe care o trăiesc când sunt acasă şi pierd zilele stând cu orele pe internet. Am trăit, am respirat aer curat, am privit în jur şi am rămas uimită de câtă frumuseţe se află in jurul meu, am râs, am plâns de fericire, am iubit şi m-am simţit completă. Sper să simt multă vreme înainte toată fericirea pe care am simţit-o vara asta.

Zilele la Slănic Moldova cu persoana mea preferată au trecut ca o pocnitură. Am stat 5 zile, nici nu am simţit când au trecut pe lângă mine. În acelea 5 zile am zâmbit cu tot sufletul meu. Cum n-am făcut-o vreodată. Am simţit că toate sunt la locul lor, că totul e cum ar trebui să fie. I had my shit together. E reconfortant să simţi asta. Să adormi lângă persoana pe care o iubesti foarte mult şi să nu te gândeşti că ai de făcut ceva important a doua zi şi să nu poti dormi din cauză că te gândeşti la soluţii. Nu. E perfect să adormi instant în timp ce eşti in braţele celui mai important om din viaţa ta. Să ştii că va fi prima faţă pe care o vei vedea de dimineaţă.

 

Ups, parcă am zis că articolul ăsta nu va fi despre el, ci despre vară. But fuck it. El a fost prezent alături de mine toată vara. Şi faptul că nu a fost/nu este doar un summer love mă face extrem de fericită. Pentru prima data chiar simt că toate sunt la locul lor. No more empty fights. Fără certuri stupide despre haine, muzică, fără sufocări, nevoi de atenţie, fără gelozie. Nu-mi puteam dori să trăiesc ceva mai frumos de atât. Mi-a făcut primăvara şi vara perfectă. Sper să fie aşa şi cu toamna şi iarna aceasta. E tot ce-mi doresc de la o persoană. Poate chiar mai mult. Merită atât de multă fericire. I’m giving my best to offer him that. Enough about him.

Da, vara asta. A fost scurtă datorită examenelor prin care am trecut, pe care le-am luat. care m-au dezvoltat personal, care au mai adaugat o „cărămidă” la ceea ce sunt eu acum. Mă consider mult mai matură decât vara trecută, ceva mai ancorată în realitate. Recunosc, partea visătoare din mine nu s-a dus şi nici nu cred că se va duce vreodată.

în incheiere, vara mea a fost absolut grozavă. Am călatorit, m-am dezvoltat personal şi am trăit clipe minunate alături de persoana pe care o iubesc. Să auzim numai de bine şi despre toamnă.

Vară, vară, ce îmi faci

https://www.youtube.com/watch?v=x0pSo58K5aY

5 August 2014

Afară este atât de cald încât nici nu mai ştiu cum să ma aşez pe canapea ca să nu mă incălzesc prea repede. Fără rezultat. M-am plictisit de orice serial, m-am plictisit şi de Harry Potter însuşi. E aşa enervant momentul ăla din vară când efectiv nu ai ce să faci pentru că este prea cald. 

Aş ieşi la plimbare, dar ghici ce: E mult prea cald.

Mi-aş intinde părul cu placa deoarece nu îmi place deloc cum stă. Iarăşi, e prea cald şi s-ar face şi mai cald. Bloody hell.

Vreau să plec mai repede la munte. Efectiv simt că pur şi simplu pierd vremea. După cum zice şi melodia. ” I wanna go outside „

Summer mood

https://www.youtube.com/watch?v=7hyO01bDGLw

Simt că a început vara şi pentru mine. Abia acum simt asta. Lucrurile încep să devină bune. Până acum au fost destul de rele. Deja mă săturasem să aud veşti proaste care să ma descurajeze. Cei mai buni prieteni ai mei urmau să se ducă la mare săptămâna viitoare, iar eu nu aş fi putut merge cu ei. De ce? Ei bine pentru că nu am reuşit să intru la buget. Asta e. Ai mei n-ar fi avut destui bani încât să-mi plătească şi drumul la mare, să mă întreţină şi la Bucureşti, să-mi plătească şi taxa, să mai pună şi centrala în casă etc etc.

E adevărat, aveam o rezervă de bani, însă nu eram dispusă să o dau pentru mare. E o rezervă pentru Slănic. Să revin, deja mă obişnuisem cu ideea că timp de 6 zile cât vor fi prietenii mei la mare voi sta de una singură acasa, plictisită, neavând cu cine să ies aş fi fost nevoită să-mi descarc filme, sau să ma uit la mai ştiu eu ce seriale.

Ei bine, n-o să se întâmple. De ce? Pentru că tata a fost anunţat de către nanul meu că mergem saptămâna viitoare la munte, la Predeal. Fix în timp ce prietenii mei sunt la mare. How cool is that? N-o să mai stau in faţa laptopului să-mi plâng de milă. No sir. Voi fi pe munte şi voi face drumeţii.

Şi la 2 săptămâni dupa întoarcere voi merge la munte, la Slănic, with my special someone şi îmi voi cheltui rezerva de bani. Chiar azi mi-am primit aprobarea de la ai mei, bineînţeles, nu înainte să facă tata glume de genul: ” Nu ne luaţi şi pe noi? Vrem şi noi să mergem!” 

Haha. Acum însumând cele precizate mai sus, undă verde la călătorit, no self-pity, which is so freaking awesome. Sper să fie nişte excursii pe cinste.

To a new beginning

A trecut ceva vreme de când nu am mai scris aici. Adevărul este că am fost prinsă în diverse probleme care îmi ocupau tot timpul. Am intrat la FJSC. La specializarea publicitate. Am vrut jurnalism, ştiu. Nu s-a putut. Asta e. Mă bucur ca sunt la FJSC.

Acum sunt studentă. Geez, ce fel sună asta. Aşa matur. Ai zice că sunt cine ştie ce persoană care are capul pe umeri şi toate ţiglele pe casă. Aiurea. Încă mă simt copil, elevă.

De la toamnă nu voi mai fi în patul meu, nu voi mai avea mâncare proaspătă făcută de mama, nu îmi va mai fi deloc uşor. Sunt înfricoşată oarecum. Niciodată nu am fost nevoita sa ma descurc pe cont propriu. Niciodată nu am stat cu străini. Dar trebuie sa mă maturizez şi eu, nu?

Mi-e frică. Şi nu pot să nu mă întristez. Adică, bine, sunt şi părţi bune. Evident. Foarte multe părţi bune chiar. Alt aer, alţi oameni. Şi asa ma plângeam eu ca m-am săturat de Galaţi şi de oamenii plictisitori de aici. Însă las o parte din mine aici, în Galaţi.

Las timiditatea. Las zâmbete. Îmi las inima aici. Las o persoană deosebit de importantă aici. Ştiu că va veni în vizite pe la Bucureşti. Dar îmi va lipsi. Mult.

Nu vreau să îi zic asta în faţă pentru că mereu mi-a fost mult mai uşor să ma exprim in scris.

În final, temerile mele in ceea ce priveşte urmatoarea parte a vieţii mele, studenţia a fost scrisă aici. I’m frightened, yet hopeful.

Oboseala

Stiti sentimentul ala pe care il aveti atunci cand toata lumea din jur pune presiune pe tine. Toata lumea are anumite asteptari, iar tu trebuie sa te imparti in mii de bucatele ca sa multumesti pe toata lumea.Si in timp ce tot incerci tu acolo in legea ta sa multumesti pe fiecare in parte, realizezi ca te autodistrugi. Tot daruind si daruind, pana cand realizezi ca nu a mai ramas mare lucru din tine. Si chiar daca incerci sa te aduni, realizezi ca nu prea poti. Pentru ca este prea tarziu. 

Nu ramai decat tu, cu o bucatica din tine. Si bucatica aia din tine, a obosit. Ma simt asa obosita, am stat toata ziua in pat, nu am chef de nimic, dar de absolut nimic. Simt ca nu am vlaga. I need help.

Cateodata trebuie sa mai si renuntam RELOADED

Am abordat mai demult acest subiect. Am revenit la el pentru ca nu am putut renunta. Oamenii sunt slabi. Oamenii atunci cand au stare de mancarime se scarpina, evident. E slabiciune. Nu poti sta cu o mancarime, pentru ca te zgarie pe creier.

Anyway, nu vorbesc acuma despre mancarimi. Vorbesc despre renuntare. Cateodata trebuie sa strangi tare din dinti, si sa mergi mai departe. Sa inchei un episod din viata. Asta este. Stiu ca poate iti vine sa faci lucruri care nu duc la nimic bun, doar la scaparea ta din aceasta lume. Da, stiu, stiu, am trecut si eu prin asta. Dar sinuciderea este o solutie extrema. Este o solutie permanenta pentru o situatie temporara. Stiu ca esti de parere ca suferinta ta nu o sa se termine niciodata, stiu, am fost si eu acolo. Dar timpul vindeca orice rana, crede-ma. Crede-ma, nu vorbesc prostii. 

Sa revin la renuntare. Da, trebuie sa renuntam pentru a fi fericiti. Sau, pentru a ii lasa pe altii sa fie fericiti. Pe mine m-a trasnit ideea ca atunci cand nu fac ce este mai bine pentru o persoana, trebuie sa o las sa plece. Pentru binele ei. Si ma gandesc ca intr-o buna zi mi-ar multumi ca am lasat-o sa plece inainte de a o distruge complet.

Eu renunt cand realizez ca nu ma mulez perfect pe viata acelei persoane. Defect. Sau nu. Depinde cum privesc lucrurile.

Postarea asta este foarte ambigua.Nu sunt coerenta. Ma rog, poate si pentru faptul ca in mintea mea este o varza totala. Si cel care a zis sa te ghidezi doar dupa inima a gresit. Nu trebuie sa te ghidezi numai dupa asta ca o iei in freza. Nu. Trebuie sa fie o balanta intre inima si minte. 🙂 

Da deci, cateodata trebuie sa mai si renuntam 🙂 

Legatura dintre suflet si arta

Cate pot fi spuse despre asta. Damn, nu mi-ar ajunge timpul. Asa ca voi scurta cat de mult pot.

Am facut o constatare. Ma rog, am facut-o mai demult, insa acum am realizat ca nu vorbeam prostii.Oamenii compun atunci cand se afla la momente de rascruce din viata lor. Oamenii scriu atunci cand sunt contrariati de un anumit sentiment care se instaleaza in sufletele lor, cand sunt disperati ca nu stiu ce sa faca, sau atunci cand sunt undeva jos, foarte jos, si striga dupa ajutor. Ajutor care nimeni nu este in stare sa il ofere. In momentul asta simt o conexiune cu toti scriitorii.Stiu ca nu au scris atunci cand erau fericiti, asa ca ii inteleg perfect.

La fel si pictorii. Felul in care imprastie vopseaua cu pasiune pe panza, nu exprima decat o traire interioara puternica. And I am pretty sure that it’s not happiness. Nimeni, dar absolut nimeni cand este pe o treapta inalta a implinirii nu se gandeste sa faca ceva productiv. Nimeni. Daca cineva face asta fiind fericit, e o fericire falsa. 

Damn I’m so low.

Dimineata nu poti plange

E ciudat cum noaptea simti ca ti se rupe lumea in 2 si ca nimic nu mai conteaza, esti doar tu si plansetul, care eventual ii mai si deranjeaza pe ceilalti, dar nu vin sa iti zica nimic, te lasa sa plangi in continuare sperand ca dimineata sa afle ce aveai.Dar tu nu zici.Tii pentru tine.Oricum nimeni nu ar intelege.Oricum nimeni nu ar intelege, oricum nimeni nu ar intelege. Si iti spui asta la nesfarsit, constient ca daca spui ce se intampla cu tine, nimeni nu ar reusi sa iti dea un sfat bun, pe placul tau, pe care sa il aplici.Singura persoana care poate sa te salveze esti chiar tu. Tu si nimeni altcineva. Si incepi din nou sa plangi cand realizezi ca nimeni nu ar intelege.

Te gandesti ca nu vrei ca nimeni sa sufere, dar toata lumea in jurul tau sufera din cauza ta. Esti raspunzator de suferinta altora. Si te macina. Te macina pana adormi plangand si iti regreti toate actiunile. Si plangi.Plangi.Plangi. Plangi pana ai un moment de seriozitate, in care parca timpul este oprit, totul este inghetat, inclusiv sufletul tau. Apoi cu incetinitorul, si din ce in ce mai repede, ti se deruleaza in minte toate amintirile. Si ti se face rau. Ti se face rau pentru ca tu desi ai incercat sa faci totul mai bine, nu ai reusit. Si apoi incepi sa plangi din nou, si de data asta plangi pana adormi.

Visezi toate ciudateniile, care nu au legatura cu ce s-a intamplat, in vis esti detasat complet, esti un altfel de tu. Mai fericit. Mai inocent. Mai naiv.

Si apoi dimineata cand te trezesti, desi esti zdrobit, constati ca nu poti plange.Constati ca nu poti stoarce nicio lacrima desi inauntru esti gol. Zambesti, dar nu esti tu. De ce nu poti plange dimineata? De ce mereu numai noaptea, cand esti tu cu tine simti ca te rupi in 2, iar dimineata esti gol?

Eu, eu, cine naiba sunt si eu?

M-a lovit un moment de auto-analiza.

Dintr-o data m-a plesnit peste fata intrebarea : ” Cine naiba sunt eu de fapt?”

Am realizat ca port atatea masti si ca ma port atat de diferit de la persoana la persoana si de la situatie la situatie.

Si apoi m-a mai lovit o intrebare : „De ce poarta oamenii masti?”

Adica, afterall, nu toti luptam pentru buna-starea noastra si pentru fericire? Si pentru a fi liberi sa ne exprimam cum vrem?

Si nu toti ne batem cu pumnul in piept cand zicem „Eu sunt eu, si cine nu ma inghite treaba lui”?

Si totusi cand ajungem acasa seara si ne gandim cum ne-am comportat peste zi, ajungem sa realizam ca in loc sa evoluam, am involuat. In loc sa ne emancipam pe noi insine, am mai pierdut o parte din nou. Ca sa ce? Ca sa dam bine? Ca sa nu primim etichete? Tot le primim. Ca sa ne integram? De ce trebuie sa ne luptam ca sa ne integram undeva? De ce trebuie sa ne schimbam? De ce trebuie sa purtam masti?

Mai presus de toate urasc falsitatea, si incep sa ma urasc pe mine insami atunci cand o practic.

Stiu ce vreau si ce nu vreau, dar nu imi pot da o definitie, fiindca sunt schimbatoare.

Nu vreau sa mai fiu nevoita sa fiu falsa.Vreau sa fiu eu insami. Sa fiu cea care nu este obligata sa se prefaca *virgula* ca ii pare rau pentru ceva ce nu-i pare, sa nu mai mint cu zambetul pe fata. Sa fiu doar EU. Elena, cea careia ii place sa rada cu gura pana la urechi, cu un ras foarte colorat si sa nu fiu judecata dupa rasul meu : „oooh, ce ciudata”. Vreau sa nu fiu nevoita sa imi schimb rasul doar fiindca celorlalti li se pare ciudat. Vreau sa nu fiu judecata pentru niste lucruri pe care le fac ca draga doamne nu-s „morale”. Poate nu este moral pentru ceilalti, dar cata vreme mie si altora nu le face rau, nu vad ce este gresit.

M-am saturat de oamenii din jurul meu care critica, si critica, dar nu se vad pe ei insisi inainte.Vreau sa fiu libera sa ma exprim. Sa urlu in gura mare ceea ce vreau sa zic, sa iubesc pe cine vreau sa iubesc fara sa fiu judecata si eu si cel de langa mine. 

Sunt om, traiesc, respir, mananc, am nevoi fiziologice, dorm, m-am nascut, traiesc si o sa mor, ca toti ceilalti. Nu inteleg de ce exista complexe de inferioritate si superioritate in randul oamenilor. Pana la urma, toti vom fi ingropati sau incinerati la un moment dat. Ah ma afund si mai tare in intrebari si tot nu mi-am raspuns la intrebarea

CINE NAIBA SUNT EU?

O persoana, care este tot in comparatie cu neantul si nimic in comparatie cu infinitul. Yey, acum ca mi-am adus aminte de un citat de la filosofie.

http://www.youtube.com/watch?v=qUsm3PCoGIE

 

Revolution

Incep cu o melodie de la trupa mea favorita, si anume Muse:

http://www.youtube.com/watch?v=-yyy2vSbzEY

Ieri, impreuna cu ai mei colegi am realizat un mititel protest legat de faptul ca in liceu este un caz de TBC care a circulat liber prin mai multe sali de clasa, inclusiv prin a noastra, iar directiunea nu ne-a anuntat, si nici nu a dezinfectat. Well, domnul director a zis ca urma sa faca dezinfectia la sfarsitul saptamanii, dar virusul nu asteapta pe nimeni. El doar actioneaza.

Noi, clasa a 12-a A ne-am rasculat deoarece avem dreptul sa invatam intr-un mediu complet curat. Astfel ca am refuzat sa intram la prima ora. Am stat cateva minute foarte  determinati sa fim ascultati, dar apoi au venit niste colegi cu o alt modalitate de protest, cam imcompatibila cu cea de inceput. Cea de inceput era sa nu intram in liceu decat atunci cand va veni directorul, iar cea de a 2-a modalitate a fost sa facem o petitie. Cele 2 idei s-au batut cap in cap, astfel ca totul s-a soldat cu venirea directorului in clasa pentru a ne explica cum sta treaba. Imediat a chemat femeia de servici sa ne curete bancile, si a sunat la o firma privata pentru a dezinfecta intregul liceu.

Am ajuns la concluzia ca daca iti propui ceva si crezi cu adevarat in acel lucru, se intampla.

BE THE CHANGE YOU WANT TO SEE IN THE WORLD!

http://www.viata-libera.ro/educatie/47895-viata-libera-cotidian-stiri-protest-impotriva-imbolnavirii-la-un-colegiu-din-galati-nu-vrem-sa-coabitam-cu-virusul

Am aparut chiar si la ziarul Viata Libera